Declarație de presă privind Strategia de Dezvoltare Integrată

Declarație de presă privind Strategia de Dezvoltare Integrată

Ieri, 7 aprilie, dl. viceprimar cu atribuții de primar Mihai Chirica a făcut un anunț cu privire la o așa-zisă dezbatere publică pe care dumnealui dorește să o facă.

Înainte de toate, trebuie spus că Strategia de Dezvoltare Integrată a Municipiului Iași este un document deja foarte mult întârziat. Din incompetență, din indolență sau din nepăsare, suntem acum în al 13-lea ceas și Iașul încă nu are o strategie de dezvoltare votată în plenul Consiliului Local. Acest document este fundamental important pentru că NU se pot accesa fonduri europene dacă nu este realizat. Procedura a fost mult întârziată, iar deja s-a lansat concursul de proiecte pe POR pentru reabilitarea monumetelor istorice. Evident, suntem neptegătiți pentru acest moment. Urmează în curând să se deschidă toată luniile de finanțare, iar Iașul va rata startul!

Ieri, dl. Mihai Chirica și-a dat măsura competenței și a prezentat opiniei publice un material fără cap și fără coadă pe care, chipurile, vrea să îl aducă în dezbatere publică.

Este un simplu exercițiu electoral, făcut pe bani publici. Ceea ce face acum Primăria este in afara procedurii care trebuie derulată de consultant și întrutotul în afara calendarului normal de elaborare. Practic, nu este o strategie ceea ce a prezentat ieri dl. Chirica. Este o însăilare de investiții din categoria ”să fie bine și tot românul să prospere”. Este o bătaie de joc la adresa ieșenilor, nu vorbește nimic despre sursele de finanţare. Domnul Chirica vrea să ne consulte că suntem de acord să reabilităm străzile Iaşului, să reface şcolile, să avem piste pentru bicicliști coerente. Acest lucru trebuia să facă dumnealui de 15 ani, de când lucrează în Primărie!

Domnul Mihai Chirica își face campanie pe banii ieșenilor. Toate acele corturi din oraș în care dumnealui spune că vrea să consulte cetățenii sunt, de fapt, corturile candidatului PSD la Primărie care, din bani publici, face campanie electorală.

Însă acest mod de lucru, de a pune oamenii în fața unui document lucrat pe picior, este deja o practică obișnuită pentru ei. Așa au procedat cei din Primărie și în cazul Strategiei culturale a Municipiului Iași, așa au procedat și în cazul Planului de Mobilitate Urbană.”

Marius BODEA, președintele Organizației Municipale a PNL Iași și candidatul PNL la Primăria Municipiului Iași

Comentarii

comentarii